Yvy Bags, o afacere de familie

Yvy Bags, o afacere de familie

Ioana Ionescu duce mai departe tradiţia familiei, veche de peste 40 de ani. Tânăra, ai cărei părinţi au început aceasta afacere în anul 1969, se ocupă de creaţie şi design în atelierul brandului Yvy Bags unde, împreună cu o echipă de 12 modelieri, croitori şi maşinişti, transformă, ca prin minune, o banală bucată de piele în cel mai fashion accesoriu feminin.

  • Cum s-a născut pasiunea pentru munca şi creaţiile dumneavoastra?

Yvy Bags este un brand cu o tradiţie de familie cu o vechime de 40 de ani care se ridică la cele mai înalte standarde calitative. Prima servietă a ieşit la vânzare în anul 1969 confecţionată de dragii mei părinţi. Hotărârea de a duce mai departe munca părinţilor mei a fost luată în anul 2005, deoarece nu a fost ceva stabilit. Am pornit la drum împreuna cu mama mea, descoperind treptat tainele marochinăriei.

  • Câţi angajaţi se află în spatele Yvy Bags?

12. Maeştri marochinari, oameni talentaţi şi muncitori.

  • În ce fel v-au influenţat studiile cariera?

Meseria pe care o practic a fost învăţata pe parcurs. Academia de Studii Economice urmată de Facultatea de Stomatologie au fost primele mele opţiuni. Cea de-a doua facultate nu a fost dusă până la capăt, din cauza unui eveniment nefericit în familie, respectiv decesul tatălui meu. Am considerat că viitorul meu este legat de această tradiţie de familie. Pentru că părinţii mei au crescut această afacere iar trecerea timpului i-a păstrat la fel de uniţi, frumoşi şi dedicaţi creaţiei, am ales acest drum. M-am dedicat artei şi creaţiei, ca şi părinţii mei.

  • De unde putem achiziţiona produsul dumneavoastră?

Produsele noastre pleacă atât pe meleagurile româneşti cât şi pe cele străine. Colaborăm cu nenumărate branduri, printre ele se regăsesc nume ca Fiorangelo sau Other şi pentru că producem la capacitate maximă exportăm în China, Grecia, Elveţia, Irak şi suntem în discuţii pentru Australia, Statele Unite ale Americii şi Franţa.

  • Care sunt evenimentele importante pentru brandul Yvy Bags?

Lucrăm cu spor la colecţia Toamnă-Iarnă 2013-2014 pe care o vom prezenta în cadrul unui eveniment important la Milano, anul viitor. Luna septembrie a adus o nouă reuşită în familia noastră, este vorba de premiul Mipel pentru excelenţă şi calitate, Mipelissima.

  • Care sunt procedurile pe care le suportă un produs până în stadiul final?

Totul începe în Italia, unde noi alegem cu grijă pielea şi accesoriile. Următorul pas este executarea prototipului pentru a putea fi introdus în producţie. Este realizat interiorul poşetei cu multă migală, deoarece forma trebuie să se păstreze intactă. Ultima etapă o reprezintă masa de lucru unde produsul este asamblat şi cusut. Poşetele noastre sunt trimise la controlul calităţii, iar la sfârşit – livrate.

  • Ce ne puteţi spune despre poşeta/ colecţia preferată?

În poşeta preferată găsim o încărcătura emoţională puternică. Este vorba de prima mea creaţie, realizată sub atenţia şi îndrumarea tatălui meu care, în ciuda stării de sănătatate precare, a fost alături de mine în acel moment. Colecţia preferată o reprezintă gama poşetelor de lux care este lucrată în colaborare cu Albertina Ionescu şi poartă denumirea Albertine’s for Yvy Bags.

  • Un sfat pentru cititorii FashionTV România?

Întotdeauna să alegeţi o poşetă de calitate, cu un design minimalist care să poata fi asortată cu uşurinţă oricarei ţinute.

Share this!

Subscribe to our RSS feed. Tweet this! StumbleUpon Reddit Digg This! Bookmark on Delicious Share on Facebook
  1. florea olivia
    25/10/2013 at 20:52

    reusit interviu!

Leave a reply

*

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*