Moda toamnă-iarnă 2014

Moda toamnă-iarnă 2014

Moda a asistat la o revoluţie în aceste zile, la New York: hainele prezentate erau menite să te facă să te simţi confortabil. Dar asta nu înseamnă că au devenit cu totul practice.

Aşa merge treaba la săptămânile modei. Nu este nimic liniar. Vine din toate direcţiile deodată, ca într-o furtună. Ceea ce vezi pe podium, în primul rând, ceea ce poartă oamenii de pe stradă, toate sunt fragmente ale aceleiaşi poveşti“, descrie editorul britanic de modă Jess Cartner-Morley evoluţia modei. Mai exact, Morley explică de ce la Săptămâna Modei de la New York (6-13 februarie), unde au fost prezentante tendinţele pentru toamnă-iarnă, au putut fi văzute piese care sunt purtate deja sau trenduri asumate încă din această iarnă. Moda nu mai are nimic nou de oferit?

Haine pentru oameni

La show-ul brandului Alexander Wang (foto), situat tocmai în Brooklyn, o zonă al cărei potenţial artistic a fost descoperit recent şi de către industria modei, condiţiile meteo au fost tema principală. Modele care purtau hanorace sub haine perfecte de iarnă, într-o combinaţie modernistă, au prezentat ideea designerului. Brandul Thakoon, a cărui inspiraţia a fost climatul dur al Patagoniei, şi-a înfofolit modelele mai mult ca niciodată.

 

La show-ul casei Tommy Hilfiger (foto), o ninsoare artificială a început să pice peste podium, ca şi cum ar fi fost în interiorul unui glob de zăpadă. Modelele au purtat căciuli,  jachete groase fără mâneci şi cizme serioase de iarnă. Hainele care protejează au devenit piesa de atracţie, în locul genţilor sau accesoriilor de sezon. Fusta lungă până la jumătatea gambei, purtată cu o piesă tricotată voluminoasă, a fost tendinţa observată la Victoria Beckham, Thakoon, Phillip Lim 3.1 (foto, jos) şi Donna Karan.

Asta este moda care să-ţi ţină de cald. Dar pentru o săptămână a modei, asta este revoluţie. Hainele în care să te simţi confortabil şi în care nu îţi este frig sunt o antiteză a stilului ideal, care poate fi rezumat şi de ideea «şoferul meu este afară şi mă aşteapt㻓, spune ironică Morley. Până acum, trendurile prezentau pantofi în care era imposibil să mergi, genţi prea mici în care nicio umbrelă nu putea intra, picioare goale în ninsoare şi haine subţiri ca o foaie de ceapă. Pentru prima dată în mulţi ani, moda coboară de pe podium.

 

Desigur, nu poate fi vorba de o dominaţie completă a simţului practic, dar o îmbunătăţire evidentă rămâne. Hainele vor fi mai groase, purtate ori cu o curea strânsă în talie, ori căzute pe umeri, extrem de voluminoase. Eşarfele şi fularele vor fi un alt element indispensabil, cu cât mai mari, cu atât mai bine, iar hainele de blană, ecologică de cele mai multe ori, fără mâneci vor fi atuul sezonului.

Vedeta Săptămânii

Săptămâna Modei de la New York 2014 a fost, la rândul ei, dedicată succesului designerului Victoria Beckham. Cu fiecare colecţie nouă, fosta cântăreaţă face uitat trecutul său chestionabil, atât artistic, cât şi vestimentar, şi se clasează drept un director de creaţie înnăscut. Critici de modă recunoscuţi pentru duritatea lor, cum ar fi Suzy Menkes, par să nu aibă nimic de reproşat vedetei extrem de silitoare în acest domeniu. „Colecţiile i-au crescut politicos alături de copiii ei“, scria Menkes în cotidianul „The New York Times“.

Hainele sale sunt tăcute, rezervate, luxoase. Stilul lui Beckham este potrivit pentru New York. Este lustruit, scump, va rupe rutina, dar nu va deranja tiparele. Poate că Victoria nu a făcut şcoală de design, şi ea recunoaşte acest lucru, dar ştie ce vor femeile pe tocuri să cumpere. Este inteligentă“, spunea şi Alexander Furry, de la cotidianul britanic „The Independent“, citat de Adevărul.

În acelaşi timp, Săptămâna Modei de la New York a avut în prim-plan şi pe celebra Diane von Furstenberg pentru o aniversare deloc neobişnuită în lumea modei. Rochia petrecută a împlinit 40 de ani, sărbătoriţi duminică printr-o prezentare şi o petrecere colorată, tipică designerului. Expoziţia „Călătoria rochiei“, deschisă încă din ianuarie în oraşul care nu doarme niciodată, este o altă metodă prin care rochia legendară a fost sărbătorită.

Moda este un lucru extrem de misterios, pentru că devine o reflecţie a propriului tău timp. Câteodată crezi despre ceva că este foarte important, apoi trece şi tu uiţi de el“, a spus Diane von Furstenberg cu ocazia aniversării. „Nimeni n-a crezut că rochia mea va fi importantă, chiar şi când am ajuns să câştig 25.000 de dolari săptămânal de pe urma ei. Nimeni nu mi-a dat atenţie atunci. Toată lumea spunea despre mine că nu sunt designer, era singurul lucru care conta pentru ei. Adevărul este că am făcut o rochie care a devenit imortală“, a conchis designerul.

Big bang, modă!

De câteva sezoane încoace, am observat o tendinţă despre care am tot scris, fără să scrie şi alţii la rândul lor. Moda începea să manifeste o latură umană sau, cel puţin, maleabilă în faţa nevoilor umane. De la pantofi din ce în ce mai practici la haine de iarnă menite să facă faţă iernii odată ce ai păşit afară. În această privinţă, retailerii care se inspiră peste măsură de pe podium sper să prindă repede indiciul, că m-am săturat de haine de grosimea fiţuicii, pentru ierni californiene.

Spuneam atunci că pare să fie o consecinţă a crizei financiare care obliga majoritatea oamenilor la chibzuinţă, la raţionalitate, la spirit practic. Moda de acum câţiva ani era, în totalitate, o invitaţie la vis şi era croită perfect după vieţile de vis ale altora. Aşa cum a spus şi editorul de modă britanic Jess Cartner-Morley, atitudinea „şoferul meu mă aşteaptă afară“ era indispensabilă pentru hainele de atunci.

Hainele de acum, în schimb, sunt „plimbate pe afară“ şi construite după alte tipare: ale clientului care nu trăieşte ca să posteze totul pe Instagram, ci invers. Ceea ce face ca moda să fie şi mai artistică, după cum văd eu lucrurile. Întotdeauna mi-a plăcut tot ce înseamnă „artă aplicată“, cum spunea şi creatorul de pantofi Matei Corvin. Viziunea artistică, tradusă într-un covor sau o haină sau o pereche de cercei. Unii pe care îi poţi purta marţea, la serviciu. Asta este moda, aceea care reuşeşte să transforme cotidianul într-o fragment de vis, iar nu una care oferă idealuri de neatins.

Share this!

Subscribe to our RSS feed. Tweet this! StumbleUpon Reddit Digg This! Bookmark on Delicious Share on Facebook

Leave a reply

*

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*