Hugo Boss, de la furnizorul lui Hitler la imperiu global

Hugo Boss, de la furnizorul lui Hitler la imperiu global

În cei aproape 90 de ani de existenţă, Hugo Boss a reuşit să se reinventeze de cel puţin trei ori. De la furnizorul Partidului Nazist şi al Crucii Roşii, compania a devenit una dintre cele mai mari case de modă.

Hugo Ferdinand Boss (foto) s-a născut la 8 iulie 1885 în Metzingen, un mic oraş la sud de Stuttgart, în Germania. A fost al cincilea copil al cuplului Heinrich şi Luise Boss, care deţineau un magazin de textile. Trei dintre fraţii săi au murit însă la vârste fragede, iar Hugo a fost ales de părinţii săi ca moştenitor.

După o scurtă ucenicie ca vânzător şi un an ca angajat, Boss s-a înrolat în timpul Primului Război Mondial. Şi-a fondat propria companie în 1924, cu sprijin financiar din partea a doi alţi producători de textile din Metzingen. În primii ani de existenţă, firma avea 20-30 de angajaţi şi se concentra pe piese produse manual – de la cămăşi la jachete tradiţionale.

 

Salvat de nazişti de la faliment

Din cauza climatului nefavorabil, care a caracterizat economia germană în perioada interbelică (şi care a dus la izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial), compania a început să aibă probleme financiare încă din 1929 şi a intrat în faliment doi ani mai târziu. În 1931, Boss a ajuns la un acord cu cei cărora le datora bani, aceştia lăsându-i şase maşini de cusut pentru a putea porni o nouă afacere.

În acelaşi an, Boss a intrat în Partidul Nazist, devenind şi sponsor al acestuia, cu doi ani înainte de venirea lui Adolf Hitler la putere. Boss a declarat că a aderat la această grupare datorită promisiunii partidului de a crea locuri de muncă şi pentru că s-a simţit distanţat „temporar” de Biserica Luterană. Ulterior, Boss a adăugat că, dacă nu ar fi fost membru de partid, nu ar fi primit comenzile care i-au salvat afacerea. Industria textilă din Germania a început să-şi revină uşor în anii ’30, în ciuda restricţiilor impuse de putere. Printre acestea se numărau restricţionarea exporturilor şi forţarea producătorilor să folosească fibre sintetice.

 

Războiul, oportunitate pentru afaceri

În timpul războiului, producţia de haine s-a diminuat considerabil, însă cererea pentru uniforme şi haine de lucru a crescut. Practic, acestea erau singurele produse pentru care restricţiile puteau fi „ocolite”. În 1932, uniformele negre ale ofiţerilor SS erau produse de compania Hugo Boss. Firma se poziţionase astfel pe un segment care era încă prielnic, cu acces la materii prime şi, în unele cazuri, cu potenţial de creştere. S-a dovedit ulterior că o parte dintre muncitorii care produceau aceste uniforme erau prizonieri francezi şi polonezi.

Vânzările companiei au crescut de la 38.260 de mărci germane în 1932 la 3,3 milioane de mărci în 1941. În acelaşi timp, profitul acesteia a crescut de la 5.000 de mărci la 241.000 de mărci. Pentru a face faţă cererii tot mai mari din ultimii ani ai războiului, Boss a folosit 30-40de prizonieri de război şi aproximativ 150 de civili capturaţi din Belgia, Franţa, Italia, Austria, Polonia, Cehoslovacia şi URSS şi trimise în lagăre de muncă forţată.

Potrivit istoricului german Henning Kober, directorii companiei erau „nazişti declaraţi, mari admiratori ai lui Adolf Hitler”, iar Hugo Boss ar fi avut în apartamentul său, în 1945, o fotografie în care apărea alături de Hitler.

Judecat în 1946

Boss a fost judecat în 1946 pentru legăturile cu naziştii. A fost considerat „activist”, „sprijinitor şi beneficiar al Partidului Naţional-Socialist” din cauza apartenenţei sale îndelungate la acest partid, furnizarea de uniforme pentru SS şi acordarea de sprijin financiar pentru grupare. I s-a interzis să mai voteze, a pierdut dreptul de a deţine o afacere şi a fost amendat cu 100.000 de mărci, o sumă uriaşă. Boss a făcut apel, iar statutul său a fost schimbat de la „activist” la „adept” – o persoană care se supunea regimului, fără a fi însă activăîn politicile şi acţiunile acestuia.

1924 este anul în care Hugo Boss şi-a înfiinţat prima companie de textile.

 

Cât pe ce să ajungă în România

În 2010, compania a anunţat că va închide o fabrică din Ohio şi că va muta o parte a producţiei în Turcia, Bulgaria şi România, după ce muncitorii de la fabrica americană au refuzat să li se taie salariile cu 13%, de la 13 dolari pe oră la 8,3 dolari. Actorul Danny Glover a făcut apel pentru boicotarea companiei în numele celor 375 angajaţi care urmau să fie disponibilizaţi. Din cauza presiunii mediatice, compania a renunţat la proiect.

 

Revoluţia după Uwe şi Jochen

După terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, compania a continuat să producă uniforme pentru forţele franceze de ocupaţie şi pentru Crucea Roşie.
Hugo a murit în 1948, în urma unui abces dentar. Sub conducerea lui Eugen Holy, ginerele lui Boss, producţia a crescut constant până în anii ’60. Compania a început, încă din anii ’50, să producă şi costume.

Până la începutul anilor 1970, vânzările crescuseră la 3,5 milioane de mărci, însă compania se afla în pragul falimentului. Până la urmă, problemele financiare au fost rezolvate, iar compania rămânea una mică, cu operaţiuni mai mult locale. Totul s-a schimbat însă când doi dintre nepoţii lui Hugo, Uwe şi Jochen Holy, care nu aveau atunci mai mult de 25 de ani, au preluat compania, în 1979. Cei doi au dat dovadă de un fler incredibil pentru afaceri şi au reuşit să transforme Hugo Boss într-un gigant mondial. Au redirecţionat operaţiunile companiei de la uniforme către hai­ne bărbăteşti.

 

Nepoţii lui Boss au vândut compania

În timp ce fratele mai mic, Jochen, se asigura că hainele sunt în ton cu ultimele tendinţe, Uwe avea grijă ca strategiile de marketing să crească vânzările. Chiar şi cu preţuri mai mari decât ale competitorilor, Hugo Boss a reuşit să se impună pe piaţă datorită calităţii produselor.

Ascensiunea a fost impulsionată la începutul anilor ’80, când compania a renunţat la materialele scorţoase în favoarea unoramai uşoare şi mai fluide. În 1993, fraţii Holy au renunţat la controlul companiei, vânzând 64% din aceasta către Leyton House, în contextul crizei economice care izbucnise în Germania cu un an înainte. În 1999, procurorii americani au demarat, în numele supravieţuitorilor Holocaustului, acţiuni în instanţă împotriva companiei din cauza folosirii acestei forţe de muncă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Guvernul german a ajuns la o înţelegere cu grupul de avocaţi şi guvernul american. Berlinul s-a angajat ca, alături de mai multe companii, să înfiinţeze un fond de 5,1 miliarde de dolari pentru compensarea familiilor celor care au fost exploataţi în timpul războiului. Hugo Boss a fost de acord să participe cu o sumă estimată de unii la 752.000 de euro.

În prezent, compania are 6.102 puncte de desfacere în 110 ţări şi s-a extins în domenii cât mai variate. Are un contract cu Samsung pentru a produce telefoane mobile, un acord cu Procter & Gamble pentru a crea parfumuri şi produse de îngrijire, un altul cu Movado pentru a produce ceasuri, iar alături de Safilo creează ochelari.

Share this!

Subscribe to our RSS feed. Tweet this! StumbleUpon Reddit Digg This! Bookmark on Delicious Share on Facebook
  1. Stephan Pelger, poveste de succes - FashionTV Romania

Leave a reply

*

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*