Grăsuţele au şi ele săptămâna modei

Grăsuţele au şi ele săptămâna modei

Creatori de modă, modele şi bloggeri s-au adunat pentru a celebra inaugurarea „Weekendul modei pentru femei plinuţe de la Londra“, eveniment adresat exclusiv femeilor cu kilograme în plus.

Evenimentul, primul de acest gen din Marea Britanie, a fost deschis prin discursul ţinut de Jo Swinson, ministrul pentru femei şi egalitate, care consideră că lumea modei are multe de învăţat de la acestă manifestare.

De două ori pe an, comunitatea de modă ia cu asalt Londra. Ce-i drept, avem de ce să ne mândrim cu industria de modă londoneză. Dar cred că totul este greşit cu industria de vreme ce se organizează un eveniment separat pentru femeile ce depăşesc măsura 12. Acest lucru subliniază faptul că industria de modă nu apreciază încă diversitatea frumuseţii din acestă ţară“, a declarat Swinson, fiind citată de „The Guardian“.

Femeile plinuţe nu mai sunt dispuse să fie marginalizate de industria modei, iar acest lucru este demonstrat şi de ascensiunea recentă a blogurile destinate acestui subiect, de lansarea revistelor de specialitate, dar şi de succesul colecţiei Asso’s Curve care a cunoscut o creştere substanţială a vânzărilor.

Evenimentul a fost organizat de Rianne Ward şi de bloggerul Remy Ray. Deşi ei l-au finanţat, aceştia speră ca pe viitor acest lucru să se schimbe.

Aici e vorba de pasiune. Aceste femei doresc haine de calitate, vor să arate bine, iar organizarea acestui eveniment simultan cu desfăşurarea săptămânei modei arată posibilităţile oferite atunci când recunoşti diversitatea“, a declarat Ward pentru „The Guardian“.

Nu toţi sunt încântaţi de crearea acestui eveniment. „Deşi este un lucru pozitiv, nu ne implicăm pentru că scopul principal al agenţiei pentru femeile plinuţe este de a promova formele şi sănătatea într-un mod subtil, nu de a le sublinia diferenţele“, a declarat Sarah Watkinson, manager pentru modelele care poartă peste măsura 12.

În prezent, modelele plinuţe nu mai reprezintă o raritate. De exemplu, Crystal Renn şi Robyn Lawley au defilat pentru casele de modă Chanel, Ralph Lauren sau Jimmy Choo. Însă, ele sunt adesea prezentate ca fiind un adaos exotic în cadrul prezentării şi nu un semn al schimbării.

Sursa: Adevărul

Share this!

Subscribe to our RSS feed. Tweet this! StumbleUpon Reddit Digg This! Bookmark on Delicious Share on Facebook

Leave a reply

*

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*