Ferragamo sau noua familie Medici a modei italiene

Ferragamo sau noua familie Medici a modei italiene

Ferragamo, inventatorul platformelor și al tocurilor tip cușcă, este brandul care a fost purtat atât de Marilyn Monroe, cât și de Margaret Thatcher, dar și singurul care a ținut un show de modă în muzeul Luvru.

Numele său nu a fost atât de infam precum alte branduri italieneşti recunoscute pentru scandalurile-monstru din interiorul companiei şi va fi mereu recognoscibil pentru atributele diferenţiatoare. Ferragamo tocmai a relansat vechiul magazin de pe Bond Street, din Londra, cu o petrecere „intimă“, cu 200 de invitaţi aleşi pe sprânceană.

Magazinul, existent din 1938 în Londra, a fost redeschis de către Ferruccio Ferragamo (foto), directorul companiei şi primul copil al lui Salvatore Ferragamo. Invitaţii au fost aşteptaţi la o masă lungă de 61 de metri, decorată cu 10.000 de trandafiri şi 500 de lumânări. Până acum, totul pare scos dintr-un film italian.

Cum din niciun film italian nu lipseşte familia, la fel se întâmplă şi în moda italiană. În afară de telenovela Gucci, completată cu crime în familie, preluată de conglomeratul PPR, clanurile italiene Missoni, Armani, Versace şi Fendi sunt încă prezente în conducerea brandurilor care le poartă numele, chiar dacă acestea au fost preluate în timp de alţii. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul Ferragamo –  rivalizat doar de dinastia Missoni, unde există şase membri, din trei generaţii diferite, care se află la conducerea companiei. Diferenţa între cele două branduri este că, în timp ce Missoni şi-a promovat familia prin reclame şi pictoriale realizate de Juergen Teller, despre clanul Ferragamo nu se ştie aproape nimic.

Florenţa, oraşul pantofilor

Povestea a început în 1927, când Salvatore Ferragamo a fondat compania producătoare de pantofi-unicat, la comandă. Când a murit, în 1960, văduva sa, Wanda, care vine la birou în fiecare zi şi astăzi, la 91 de ani, a devenit din mamă femeie de afaceri. Cei şase copii ai familiei i s-au alăturat, începând cu Fiamma, pe atunci în vârstă de 17 ani. Fiamma este singurul copil al neamului Ferragamo care a lucrat alături de tatăl său, dar şi cea care a inventat, în 1978, pantofii semnătură Varina – balerinii cu fundă în faţă.

Astăzi, Wanda este director onorific şi este flancată de patru dintre copiii săi şi de doi nepoţi – James, care se ocupă de partea de produse din piele pentru femei, şi Angelica, director de vânzări pe Italia. Cum sunt „Ferragamii“? Dacă cei de la Missoni sunt boho hippie, Armani este numai despre afaceri, iar Versace este drama, atunci Ferragamo este familia Medici în moda italiană. În timp ce Medici au fost susţinătorii lui Michelangelo, Leonardo da Vinci şi Donatello, clanul Ferragamo a ajutat la restaurarea monumentelor din Florenţa şi a sponsorizat o expoziţie cu tablourile lui Da Vinci la Luvru, în acest an.

Florenţa este oraşul fundamental în istoria familiei aşa cum a fost şi pentru Medici. Salvatore Ferragamo, care şi-a început cariera la Holly­wood cu Mary Pickford, Lillian Gish şi Gloria Swanson drept cliente, s-a întors în ţara natală, dar nu în sudul copilăriei sale, ci în „acest oraş frumos, încărcat cu secole de artă şi tradiţie în prelucrarea pielii. Citatul, din cartea autobiografică „Shoe­maker of Dreams“ (1957) a lui Salvatore Ferragamo, este doar unul dintre multele care confirmă faptul că Florenţa a fost adevărata casă a familiei. Şi-a instalat sediul într-un palat construit în 1289 şi acolo a rămas de atunci.

Salvatore, un pasionat al renascentismului care a studiat anatomia umană şi a patentat un design pentru atelă de picior, iubea pantofii, dar mai ales pantofii care să se potrivească piciorului. În autobiografia sa sunt zeci de pagini dedicate picioarelor, chiar dacă, de cele mai multe ori, designul pantofilor săi era complet radical.

Tot el a fost cel care a introdus pantofii cu platformă, atât de iubiţi astăzi de femei din toată lumea, şi cel care a folosit celofanul industrial pentru creaţiile sale fantastice. „Lucra cu tot felul de materiale interesante şi continua să schimbe forma tocurilor cu fiecare creaţie“, spune Rebecca Shawcross, curator al muzeului de pantofi din Northampton.

Pantofi precum cei creaţi de el sunt peste tot astăzi, dar atunci, la acea vreme, femeile rămâneau uimite de forme, culori, materiale“, a adăugat aceasta. Pantofi precum The Rainbow (Curcubeul – n.r.), platformele multicolore, create pentru Judy Garland în 1938, concurează astăzi de minune cu platformele lui Alexander McQueen, de exemplu, şi cu orice alt designer radical când vine vorba de pantofi.

Ca un contrast perfect, familia Ferragamo se concentrează astăzi pe esenţa clasică a produselor brandului. Wanda a adăugat linia de accesorii şi prêt-à-porter, menită să aducă un pic din frumuseţea clasică florentină în lume. Şic, cu o alură conservatoare tipică stilului lui Margaret Thatcher. Acesta este stilul Ferragamo de astăzi. „Creaţiile au element atemporal, au acel ceva pe care-l preţuieşti în fiecare sezon, indiferent de tendinţe, dar care are importanţa lui“, a descris James Ferragamo viziunea estetică a familiei.

Pantofii sunt autentici şi necompromişi de niciun fel în designul lor, aşa cum este orice piesă din trecut care încă vorbeşte de la sine prin frumuseţea sa“, descria Emma Elwick, editor „Vogue“. „Indiferent de cercurile în care te învârţi, dacă vezi o pereche de Ferragamo, deja lumea din jur te citeşte. Să porţi o asemenea pereche înseamnă că faci parte dintr-o elită culturală care apreciază evoluţia firească împotriva naturii capricioase a modei contemporane“, a spus Shawcross.

 

 

Sursa: Adevărul, Zimbio

Share this!

Subscribe to our RSS feed. Tweet this! StumbleUpon Reddit Digg This! Bookmark on Delicious Share on Facebook
  1. S-a dat startul la reduceri. Iată ce găsești în magazine - FashionTV Romania

Leave a reply

*

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*