Colecția primăvară – vară 2013 Maria Lucia Hohan

Colecția primăvară – vară 2013 Maria Lucia Hohan

Pentru sezonul primavără – vară 2013, Maria Lucia Hohan (MLH) propune un stil delicat, fidel feminității clasice. Liniile simple și fluide, paleta cromatică exotică, accesoriile ce desenează iluzia unor bijuterii purtate pe piele, sunt doar câteva dintre elementele care se regăsesc în noua colecție.

Noile piese au fost deja alese de personalități din lumea muzicii și a cinematografiei pentru a fi purtate la diferite festivități de premiere. Astfel, cântăreața Taylor Swift a îmbrăcat rochia din dantelă albă Sienna cu ocazia premiilor Grammy și ulterior a și achiziționat-o pentru garderoba personală.

În colecția de primavară/vară 2013, materiale precum dantela, franjurile de mătase, voalul și silk tulle-urile transparente compun piese unice și feminine. Maria Lucia Hohan propune linii din ce în ce mai simple, forme clasice reinterpretate, care urmăresc și remodelează silueta.  Noua colecție surprinde printr-o cromatică exotica și duce cu gândul la tărâmuri de poveste,  oaze de liniște și relaxare. Ametist, mojito, lime, watermelon, papaya, sunset sunt doar câteva dintre nuanțele noilor creații MLH. Se remarcă rochiile din dantelă, albă sau neagră, montată pe materiale care permit purtarea lor fără jupă și care oferă structura și volumul dorite.

Cel mai recent sezon a confirmat din fericire interesul vedetelor și al retailer-ilor internaționali pentru creațiile MLH, astfel că noua colecție este deja disponibilă pe multe piețe din Europa, SUA și Asia” a declarat Maria Lucia Hohan.

Rochiile romantice cu volane montate într-o nouă formulă și aduse în contemporan,  piesele din voaluri de mătase combinate cu detalii din piele aurie, ce creează iluzia unor bijuterii purtate pe piele, rochiile cu lugime medie inspirate din costumul de balet sau rochiile lungi de seară din soft tulle – toate fac parte din universul magic creat de MLH.

Share this!

Subscribe to our RSS feed. Tweet this! StumbleUpon Reddit Digg This! Bookmark on Delicious Share on Facebook

Leave a reply

*

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*