Carmen Dell’Orefice sau cum arată frumuseţea la 82 de ani

Carmen Dell’Orefice sau cum arată frumuseţea la 82 de ani

Deşi majoritatea modelelor încheie afacerea cu moda încă în floarea vârstei, Carmen Dell’Orefice, în vârstă de 82 de ani, rămâne la fel de ocupată ca la început, în ciuda operaţiei de şold suferite.

Faptul că am fost pe coperta «Vogue» când aveam 15 ani nu înseamnă nimic pentru mine”, a spus Carmen Dell’Orefice, fără să fie nerecunoscătoare. Pur şi simplu, era prea tânără pentru a conştientiza ce i se întâmplă. Chiar dacă acest lucru se întâmpla acum aproape 70 de ani, era o reuşită majoră pentru un model la fel cum este şi astăzi. „Nu am înţeles niciodată la ce se uitau, ce anume vedeau la mine”, continuă ea, pentru „The daily Mail”. Orice ar fi fost, există şi astăzi şi este doar al ei.

Carmen este model de 70 de ani deja, cu câteva tentative eşuate de pensionare. A fost descoperită de soţia unui fotograf când avea 13 ani, în timp ce mergea cu autobuzul în New York. Anul următor, a fost model pentru Salvador Dali, care i-a oferit un tablou recompensă, pe lângă cei 7 dolari câştigaţi. N-a trecut mult timp până când personalităţi precum Cecil Beaton, Norman Parkinson şi Richard Avedon au fotografiat-o în diverse ocazii.

La o vârstă la care cele mai multe dintre contemporanele ei sunt uitate de mult sau numai sunt deloc, Carmen realizează campanii publicitare, fiind imaginea unor branduri ca Rolex, dar defilează şi pe podiumuri pentru Gaultier, Galliano şi Mugler.

Am apărut pe mai multe coperte în ultimii 15 ani decât am apărut în toată viaţa mea, până atunci. Cu toate acestea, chiar nu pot vorbi despre modă”, spunea ea în stilul caracteristic, preferând să discute politică sau economie.

Este, în continuare, la fel de înaltă şi slabă, cu părul argintiu, prins la spate, coafură care a consacrat-o, osatură extrem de evidentă şi piele fină, cu pomeţi accentuaţi, în ciuda vârstei. Recunoaşte, fără falsă pudoare, că şi-a „ajutat” pielea să rămână tânără cu injecţii de silicon, de-a lungul deceniilor, sau cu ajutorul unei şedinte dermoabrazive, care a sunat mai rău decât a fost, acum 50 de ani. Momentan, doar aceste „mici intervenţii” le poate discută, până îşi scrie memoriile.

Refuză să fie fragilă, în ciuda operaţiei suferite la genunchi, aşa că poartă tocuri şi astăzi.  Dar, lăsând la o parte imaginea impecabilă, cariera şi, mai ales, viaţa personală, cuprind cele mai interesante amănunte despre acest personaj la care majoritatea scenariştilor de la Hollywood încă visează.

Singurul copil al unui imigrant italian şi al unei unguroaice, Carmen a început să defileze pentru bani şi pentru a-şi ajuta părinţii săraci, care locuiau separat, deşi nu erau divorţaţi. Şi ea a fost căsătorită de trei ori: la 21 de ani, prima oară, cu Bill Miles, după cinci ani de logodnă şi trei avorturi ilegale, atunci.

Cuplul a avut o fiică, singurul ei copil, Laura. A divorţat de Bill când avea 28 de ani, din cauza infidelităţii lui, şi s-a căsătorit cu fotograful Richard Heimann. Mariajul nu a durat mult, fiind părăsită de Heinmann, care nu s-a simţit pregătit nici pentru căsnicie, nici pentru a creşte copilul altuia. A treia căsătorie, din 1953, cu arhitectul Richard Kaplan, a durat 11 ani.

În afara căsătoriilor, a avut o varietate de iubiţi, nu toţi singuri şi fără angajamente, începând cu fotograful Norman Parkinson, prezentatorul TV David Susskind şi miliardarul Norman F. Levy.

Vreau să trăiesc fiecare zi a vieţii mele, decât să-mi fie frică de inevitabil”, spune cea căreia nu i se poate reproşa că nu şi-a trăit viaţa din plin.

Visul meu a fost să devin balerină, dar după un an petrecut în pat cu febră reumatică, am crescut prea înaltă, fără masă musculară. Am încercat baletul, dar nu puteam să fac un plié fără să pic din picioare. A fost prima mea moarte”, îşi aminteşte Carmen.

Am un iMac şi un Ipad, dar nu pot să scriu. Am artrită. Tehnologia ar trebui să ne servească, mai degrabă decât noi pe ea. Dacă ai impresia că nu ai nevoie de ceva, atunci nu ai cu siguranţă”.

Nu m-am căsătorit să fac copii. M-am căsătorit ca să am o relaţie şi am fost binecuvântată cu un copil. Şi eu am fost singură la părinţi, mama a fost mai deşteaptă decât majoritatea femeilor de astăzi, m-a avut doar pe mine. Am hrănit toate ambiţiile fetei mele aşa cum am ştiut mai bine. A ştiut mereu ce a vrut, m-a avut mereu şi mă are şi acum”.

Mama m-a învăţat să cos, să gătesc, să lipesc tapetul, să număr fiecare cent”.

Ca model, nu am avut identitate, am fost cameleonică, o actriţă tăcută. Eram amorfă, nu aveam neapărat personalitate, ci solitudine şi solemnitate. Nu am fost genul de fată care să apară pe copertă. În ultimii 15 ani am apărut pe mai multe coperte decât am apărut în toată cariera mea”.

Modelele tinere sunt învăţate să meargă într-un anumit fel, totul este despre sex. Lipseşte rafinamentul, nu există romantism în ceea ce fac. Totul este o descriere vulgară a vieţii, ceea ce este atât de trist”.

„Mi-a luat jumătate de viaţă să găsesc satisfacţia. Deşi nu pot spune exact când şi cum. Şi cuvântul este satisfacţie. Fericirea este o indulgenţă tăcută pe care o am doar cu mine”.

„Nu m-am căsătorit fără să fiu îndrăgostită, sunt o romantică incurabilă. Zilele acestea, toată lumea vrea o formulă, vrea secretul, fac liste cu ce-şi doresc. Oamenii au listele lor cu cerinţe, dar pierd conexiunile, le lipseşte empatia. Viaţa este chimie”.

„Aveam 16 ani când m-am îndrăgostit de primul meu soţ. El avea 26 de ani şi un fiu dintr-o căsătorie anterioară. Şi el, la rândul lui, era îndrăgostit de altă femeie mai în vârstă. Aveam foarte puţină stimă de sine. Doar pentru că bărbaţii mă puneau pe coperta Vogue nu înseamnă că ştiam care sunt nevoile mele sau dorinţele de a-mi ajuta partenerii aşa cum îmi doream să fiu şi eu ajutată. Dar am încercat. N-am ştiut cum să rămânem împreună”.

„Să ai grijă de silueta ta nu este complicat. Trebuie să fii disciplinată şi să înţelegi moştenirea ta genetică. Eu, de exemplu, am vrut întotdeauna să fiu mai scundă, sunt o femeie tipică, din acest punct de vedere”.

„Nu trebuie să mă placi, aşa cum nu trebuie să fac pe placul cuiva pentru a fi aprobată”.

„Iubesc toţi bărbaţii, pentru că am această nevoie să-i mămesc”.

„Dacă regret avorturile făcute? Sincer? Nu. Am trecut peste vină şi catolicism când aveam 8 ani şi mi-am dat seama că este un nonsens. Femeile trebuie să se trezească”.

„Am avut o operaţie dublă la genunchi şi doctorul m-a lăsat să vin cu cel care filmează pentru biografia mea. A fost cu mine şi la dentist, dar şi la dermatologul meu, la care mă duc de 45 de ani, când îmi injectez siliconul. Vreau să arăt lumii ce înseamnă să fii numit o frumuseţe naturală”.

Îmi hidratez pielea cu orice îmi vine în mână, dar nimic folosit pe exterior nu o să facă vreo diferenţă dacă nu ai grijă de interior. Beau apă cu lămâie în fiecare dimineaţă şi mănânc foarte mult iaurt probiotic”.

„Nu am ştiut mereu cum să beneficiez de oportunităţi care au fost chiar în faţa mea, aşa că am pierdut trenul de câteva ori. Apoi, de-a lungul anilor, câţiva bărbaţi extraordinari au vrut să se căsătorească cu mine, dar nu eram îndrăgostită de ei, aşa că stilul meu de viaţă a rămas doar în grija mea”.

„Am realizat că dragostea nu este atât de limitată pe cât credeam. Dacă poţi găsi tot ce vrei într-o persoană, într-un mariaj vesel cu sex, este fabulos – şi eu am fost destul de aproape cu ultimul meu soţ, Dar, recent, unul dintre cei mai vechi şi apropiaţi prieteni ai mei a murit. Am fost prieteni timp de 60 de ani şi mi-am dat seama că-ţi poţi găsi sufletul-pereche şi într-o prietenie. Nu există ceva ce să nu-i fi spus, bun sau rău, iar asta este prietenia adevărată”.

 

Sursa: Adevărul

Share this!

Subscribe to our RSS feed. Tweet this! StumbleUpon Reddit Digg This! Bookmark on Delicious Share on Facebook

Leave a reply

*

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*